top of page
AdobeStock_362549342 (1).jpeg
Poza scriitoruluiGrace Aesthetic

Celulită - cauze, prevenție, tratamente


Tratamente Celulită Otopeni

Celulita este o problemă comună a pielii întâlnită la mulți oameni. Poate apărea la oricine, indiferent de vârstă, greutate sau sex. Este caracterizată prin aspectul denivelat și ondulat al pielii, asemănător cojilor de portocală. Nu reprezintă o afecțiune medicală gravă, însă poate afecta încrederea în sine și calitatea vieții, tocmai de aceea este indicat să o tratăm și să încercăm prevenirea acesteia.


Ce cauzează apariția celulitei?


Celulita (distrofia dermo-hipodermică) este rezultatul modificărilor din structura pielii, mai ales în zona coapselor, feselor, abdomenului și șoldurilor. Aceasta apare când țesutul adipos se extinde și îl împinge pe cel conjunctiv subcutanat, creând aspectul neuniform caracteristic. Celulita afectează mai mult femeile decât bărbații, în urma distribuției diferite a grăsimilor, mușchilor și țesutului conjunctiv. Conform studiilor de specialitate, 80% până la 90% dintre femeile din întreaga lume se confruntă cu celulita, în timp ce în cazul bărbaților procentul este de sub 10%.


Factori care favorizează dezvoltarea celulitei:


  • Predispoziție genetică

  • Dezechilibre hormonale (ex. estrogen crescut, sarcină, menopauză)

  • Stil de viață sedentar

  • Alimentație necorespunzătoare

  • Circulație sanguină deficitară

  • Fumatul și consumul excesiv de alcool

  • Schimbări bruște în greutate


Cum poate fi prevenită celulita?


Nu există o soluție magică pentru a preveni complet celulita, însă poți lua anumite măsuri simple pentru a reduce riscul de apariție al acesteia:

  1. Alimentație sănătoasă: Consumă o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume proaspete, fibre și proteine slabe. Evită alimentele procesate, bogate în zahăr și grăsimi nesănătoase.

  2. Hidratare adecvată: Bea suficientă apă în fiecare zi pentru a menține hidratarea optimă a pielii și a susține eliminarea toxinelor din organism. Hidratarea adecvată contribuie la menținerea elasticității pielii și la susținerea circulației sanguine sănătoase.

  3. Activitate fizică regulată: Exercițiile fizice regulate pot ajuta la menținerea tonusului muscular, la arderea grăsimilor și la stimularea circulației sanguine. Optează pentru exerciții cardiovasculare, cum ar fi alergatul, mersul pe bicicletă, înotul sau dansul, precum și pentru exerciții de întărire a musculaturii, cum ar fi antrenamentul cu greutăți sau yoga.

  4. Menținerea unui stil de viață activ: Stilul de viață sedentar poate favoriza acumularea de grăsime și slăbirea țesutului conjunctiv, contribuind astfel la apariția celulitei. Încearcă să fii activă pe parcursul zilei, chiar și prin mici schimbări, cum ar fi plimbările regulate sau urcarea scărilor în locul liftului.

  5. Evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool: Fumatul și consumul excesiv de alcool pot afecta circulația sanguină și pot agrava aspectul celulitei. Renunță la fumat și limitează consumul de alcool pentru a susține sănătatea pielii.

  6. Greutate corporală normală: Menținerea unei greutăți corporale sănătoase poate ajuta la prevenirea apariției celulitei sau la reducerea severității acesteia.


Tratamente pentru celulită


Din fericire, există o varietate de remedii și tratamente pentru a te ajuta să reduci aspectul inestetic al celulitei și să fii mereu încrezătoare în corpul tău!


Soluții pentru acasă:

  • Folosirea regulată a produselor corecte: Aplică pe zona afectată de celulită uleiuri esențiale (cum ar fi cel de portocală sau grapefruit) și creme de corp care conțin cafeină sau retinol. Acestea ajută la îmbunătățirea circulației sanguine, iar astfel contribuie la reducerea aspectului celulitei.

  • Exfolierea pielii: Folosește un scrub sau o perie de corp pentru a exfolia pielea. Aceasta poate ajuta la eliminarea celulelor moarte și la îmbunătățirea texturii pielii.


Tratamente profesionale în centrele de specialitate:

  • Terapia cu radiofrecvență: Este una dintre cele mai eficiente proceduri non-invazive pentru remodelare corporală, țintind cu precizie zonele afectate de celulită. La Grace Aesthetic utilizăm tehnologia Maximus TriLipo care îmbină efectele Radiofrecvenței Tripolare, cea mai nouă generație de radiofrecvență din industria estetică, precum și funcția de activare dinamică a mușchilor. Cele 2 acționează sinergic pentru spargerea și eliminarea celulelor de grăsime, detoxifierea organismului, stimularea producției de colagen și elastină, tonifierea corpului și reducerea celulitei.

  • Masajul anticelulitic Rollshape: Este cel mai modern, complex și eficient dispozitiv de masaj anticelulitic și de conturare a corpului, care integrează role de bambus, raze infraroșii, lămpi de colagen, cromoterapie și funcția de ionizare a aerului. Toate aceste funcții contribuie nu doar la tratarea celulitei și stimularea musculaturii, dar și la creșterea stării de bine și a energiei.


La Grace Aesthetic Otopeni poți beneficia de aceste tratamente efectuate de specialiștii noștri dedicați nevoilor și obiectivelor tale de frumusețe, ale căror rezultate deosebite te vor ajuta să uiți de grija celulitei și să trăiești cu intensitate fiecare clipă importantă pentru tine. Pentru orice întrebare, sfat sau informație suplimentară, suntem aici pentru tine!






Comments


Commenting has been turned off.
AdobeStock_362549342 (1).jpeg

Contact

   Te poți programa oricând pentru o consultație gratuită sau poți solicita informații despre tratamentele noastre, prin oricare dintre următoarele mijloace:

Telefon: 0770 607 029

Program 

Luni-Vineri

10:00 – 21:00 

Sâmbătă

09:00 – 15:00

Duminică

Închis

  • Instagram
  • Facebook

Adresă

   Puteți ajunge la noi cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun din stația Primăria Otopeni (autobuzele 783, 441, 442, 443, 444, 446, 448, 477 sau Linia Albastră a localității). Din stație până la locația noastră veți merge pe jos aproximativ 10 minute (DN1 - strada 9 Mai).

bottom of page