top of page
AdobeStock_362549342 (1).jpeg
Poza scriitoruluiGrace Aesthetic

Peeling chimic Noon Aesthetics vs peeling chimic tradițional - alegerea ideală pentru pielea ta

Când vine vorba de îngrijirea tenului, peelingul chimic este una dintre cele mai populare și eficiente proceduri pentru revitalizarea și îmbunătățirea aspectului pielii, iar sezonul rece este perioada ideală pentru a beneficia de acest tratament. Expunerea mai redusă la razele UV, a căror intensitate este mai scăzută, oferă condițiile perfecte pentru recuperarea pielii, minimizând riscurile de hiperpigmentare cauzate de soare. Cu toate acestea, nu toate peelingurile chimice sunt la fel, iar inovațiile recente în domeniul esteticii faciale fac ca unele proceduri să fie mai sigure și mai eficiente decât altele.


Peelingul chimic cu produsele Noon Aesthetics reprezintă o inovație de referință, care depășește limitările peelingurilor chimice tradiționale. Prin utilizarea tehnologiei avansate DermShield™, acest peeling chimic reduce semnificativ efectele secundare, oferind o experiență mult mai blândă și mai eficientă pentru piele. În cele ce urmează, vom explora diferențele majore dintre un peeling chimic tradițional și peelingul chimic Noon Aesthetics.


Ce este un peeling chimic tradițional?


Peelingurile chimice tradiționale implică aplicarea unor acizi în concentrații ridicate pe piele pentru a îndepărta straturile superioare ale epidermei, stimulând astfel regenerarea celulară și îmbunătățind textura și tonusul pielii. În funcție de tipul de peeling (superficial, mediu sau profund), acizii folosiți pot include acid glicolic, acid salicilic, acid lactic, acidul tricloracetic (TCA) sau fenol. Deși aceste tratamente pot fi eficiente, ele vin și cu dezavantaje semnificative:


  • Roșeață și iritații severe – Acizii puternici din peelingurile tradiționale provoacă roșeață severă și iritații care pot dura câteva zile sau chiar săptămâni, în funcție de adâncimea tratamentului;

  • Timp de recuperare lung – Peelingurile chimice, în special cele medii și profunde, necesită un timp îndelungat de recuperare, de la câteva zile până la câteva săptămâni, în funcție de intensitatea tratamentului;

  • Umflături (edeme) – În unele cazuri, peelingurile tradiționale pot duce la umflături semnificative ale pielii, care pot persista câteva zile și pot spori disconfortul în perioada de recuperare;

  • Risc de hiperpigmentare și hipopigmentare – În special la persoanele cu tonuri ale pielii mai închise, există riscul de modificări pigmentare după un peeling chimic. Hiperpigmentarea (întunecarea pielii) și hipopigmentarea (deschiderea pielii) sunt complicații frecvente dacă nu sunt urmate recomandările post-tratament;

  • Sensibilitate crescută la soare – După tratament, pielea devine extrem de sensibilă la radiațiile UV, ceea ce poate duce la arsuri solare sau hiperpigmentare dacă nu este utilizată protecție solară corespunzătoare;

  • Disconfort și durere – Peelingurile mai adânci pot provoca disconfort sau chiar durere în timpul tratamentului sau imediat după procedură, necesitând uneori anestezie locală pentru a atenua aceste efecte;

  • Formarea crustelor și descuamare intensă – Peelingurile tradiționale pot provoca formarea crustelor groase și exfoliere intensă a pielii, ceea ce poate fi inestetic și neplăcut în timpul recuperării;

  • Risc de infecții – Dacă pielea nu este îngrijită corespunzător, după un peeling chimic aceasta poate deveni vulnerabilă la infecții bacteriene, virale sau fungice, în special în zonele unde s-au format cruste;

  • Cicatrici – Deși rare, cicatricile pot apărea în urma peelingurilor chimice, mai ales dacă pielea este predispusă la cicatrizare hipertrofică sau dacă apare o infecție.


Aceste riscuri pot face ca peelingul chimic tradițional să fie o opțiune intimidantă pentru mulți pacienți, mai ales pentru cei cu piele sensibilă sau cu condiții preexistente.


peeling chimic noon aesthetics
Spre deosebire de peelingurile chimice tradiționale, după un peeling chimic Noon Aesthetics nu te vei confrunta cu roșeață sau iritații severe.

De ce este peelingul chimic Noon Aesthetics diferit?


Peelingul chimic Noon Aesthetics reprezintă o nouă generație de tratamente de îngrijire a pielii care utilizează tehnologia avansată DermShield™ pentru a oferi rezultate remarcabile fără efectele secundare obișnuite unui peeling chimic tradițional.


Ingredientul activ patentat DermShield™ permite utilizarea unor concentrații ridicate de acizi, precum acidul glicolic, acidul lactic, acidul citric, acidul salicilic, fără a provoca iritații severe, deoarece inhibă temporar receptorii sensibili la substanțe chimice din piele. Aceștia sunt numiți Nociceptori de tip C și sunt responsabili pentru declanșarea inflamației neurogene. Această inovație face ca peelingurile chimce Noon Aesthetics să fie mult mai blânde și mai sigure pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru cele sensibile


  • Fără efecte secundare severe – Datorită tehnologiei DermShield™, peelingul Noon Aesthetics minimizează riscurile obișnuite de roșeață, iritații, inflamație intensă sau umflături, făcându-l o opțiune sigură și confortabilă;

  • Timp de recuperare redus – Spre deosebire de peelingurile chimice tradiționale, tratamentul Noon Aesthetics are un timp de recuperare mult mai scurt, permițând revenirea rapidă la activitățile zilnice;

  • Potrivit pentru toate tipurile de piele – Peelingul Noon poate fi utilizat în siguranță chiar și pe pielea sensibilă, care de obicei nu tolerează peelingurile tradiționale;

  • Fără durere în timpul procedurii – Peelingul Noon este conceput pentru a fi confortabil, fără necesitatea anesteziei sau alte măsuri suplimentare de gestionare a durerii;

  • Personalizabil și eficient pentru multiple afecțiuni ale pielii – Poate fi adaptat la nevoile individuale ale fiecărui pacient, permițând selectarea unor combinații de acizi și concentrații adecvate cu scopul tratării problemelor specifice ale pielii. Este versatil și poate fi folosit pentru o gamă largă de probleme, inclusiv anumite tipuri de acnee, pete pigmentare, cicatrici post-acneice, riduri fine, pori dilatați sau textură neuniformă a pielii;

  • Stimularea regenerării celulare – Prin eliminarea straturilor moarte ale pielii, peelingul chimic Noon Aesthetics stimulează procesul de regenerare celulară, oferind o piele mai sănătoasă, mai netedă și mai fermă.

  • Îmbunătățirea aspectului ridurilor fine și a liniilor de expresie – Acizii din peelingurile chimice Noon Aesthetics stimulează producția de colagen și elastină, reducând aspectul ridurilor fine și al liniilor de expresie;

  • Soluție sigură pentru pielea hiperpigmentată – Peelingul chimic Noon Aesthetics este ideal pentru persoanele cu hiperpigmentare, datorită formulelor blânde, dar eficiente, care corectează pigmentarea neuniformă fără a irita pielea;

  • Minimizarea riscurilor de hiperpigmentare post-procedurală – Spre deosebire de peelingurile chimice tradiționale care pot agrava hiperpigmentarea, peelingul chimic Noon Aesthetics este conceput pentru a minimiza acest risc, făcându-l potrivit pentru toate tonurile pielii;

  • Îmbunătățirea cicatricilor post-acneice – Peelingul Noon este eficient în reducerea cicatricilor post-acneice, îmbunătățind textura pielii și accelerând procesul de vindecare;

  • Reduce producția excesivă de sebum – Prin echilibrarea secreției de sebum, peelingul Noon este ideal pentru persoanele cu ten gras sau cu tendință acneică, minimizând de asemenea aspectul porilor dilatați.


peeling chimic noon aesthetics

Peelingul chimic Noon Aesthetics reprezintă alegerea perfectă pentru cei care doresc rezultate sigure și vizibile, în tratarea unui game variate de afecțiuni ale pielii, fără efectele secundare ale unui peeling chimic tradițional. Dacă dorești o piele regenerată, mai luminoasă și mai sănătoasă, peelingul chimic Noon Aesthetics realizat de specialiștii Grace Aesthetic este soluția ideală pentru tine.




AdobeStock_362549342 (1).jpeg

Contact

   Te poți programa oricând pentru o consultație gratuită sau poți solicita informații despre tratamentele noastre, prin oricare dintre următoarele mijloace:

Telefon: 0770 607 029

Program 

Luni-Vineri

10:00 – 21:00 

Sâmbătă

09:00 – 15:00

Duminică

Închis

  • Instagram
  • Facebook

Adresă

   Puteți ajunge la noi cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun din stația Primăria Otopeni (autobuzele 783, 441, 442, 443, 444, 446, 448, 477 sau Linia Albastră a localității). Din stație până la locația noastră veți merge pe jos aproximativ 10 minute (DN1 - strada 9 Mai).

bottom of page